6 ani de Broda, 6 ani plini de amintiri și aventuri de neuitat. Află povestea din spatele succesului

 

Broda sărbătorește în acest an, șase ani de când și-a început activitatea. Cu această ocazie ne-am adus aminte, împreună cu Cristina Crăciun, fondatoarea firmei, de câteva momente plăcute și cruciale din viața companiei clujene.

“Am început în ianuarie 2010 cu o mașină de brodat, un spațiu mic și gol pe care l-am închiriat și încă trei persoane în afară de mine. Din echipă făceau parte o domnișoară care tocmai terminase facultatea, o doamnă care avea puțină experiență în croitorie și broderie și Flaviu Crăciun. Eu nu am avut cunoștințe despre meserie, dar am fost dispusă să învăț și să experimentez. Am cumpărat programe de broderie, traininguri și tutoriale, din care am încercat să fur meseria“, își amintește Cristina de primele luni din viața companiei.

La început toți colegii stăteau în același birou și se implicau în toate activitățile. Au fost momente în care secțiunea de design  s-a ocupat de facturi, fiecare ajuta cu ce putea. Cristina ne-a povestit cum a început Broda să crească treptat. Odată cu trecerea timpului au angajat persoane care au avut deja experiență în folosirea mașinilor de brodat, iar astfel toată lumea a învățat meseria, dezvoltându-și cunoștințele din domeniu.

 

Momente speciale și cruciale de la înființare până acum

 

“Toate momentele sunt speciale și pozitive”, spune Cristina, gândindu-se la anii care au trecut.“Prima amintire care îmi vine în minte, care a fost chiar una de neuitat, a fost ziua lui Flaviu, chiar după ce și-a început firma activitatea. A fost chemat la secție crezând că este ceva în neregulă și că s-a stricat mașina, iar când a ajuns nervos echipa a început să cânte. A fost un moment special, printre zilele stresante”, relatează ea.

 

Flaviu Crăciun, administratorul firmei, întotdeauna a fost și este până în prezent un șef și un lider exemplar pentru toată lumea. A știut mereu să mențină o atmosferă plăcută în companie, la orice problemă sau greșeală a angajaților răspunsul lui era “ Cum putem rezolva situația?”.

“ Am învățat cu toții de la el că orice se poate și ca orice se va întampla, firma va merge înainte.”

 

Cristina a avut parte și de momente critice, pe care a crezut că nu le va putea duce la bun sfârșit și în care s-a simțit depășită de situație. Două asemenea exemple ar fi prima comandă pentru Campionatul Mondial de Fotbal, când trebuia să personalizeze 90.000 de tricouri cu trei logouri diferite pentru suporterii de acasă, sau o comandă de 30.000 de prosoape care trebuiau să fie personalizate și împachetate în trei săptămâni.

 

Astfel de momente cruciale au fost și în lunile de după deschiderea secției de print din fabrică sau când stocul a început să crească foarte rapid. Dezvoltarea accelerată a fost în același timp și o provocare, pentru că impunea gestionarea mult mai profesionistă a afacerii, a informațiilor și a datelor referitoare la stoc. Soluția a fost implementarea unui program de gestiune prin care au fost sistematizate și optimizate operațiunile de stoc și logistică.

 

“Au existat și momente hazlii, cum ar fi acela în care mașina de transport nu a încăput în depozitul de mărfuri“, își amintește Cristina zâmbind.

 

Investiții și planuri pe viitor

 

Cea mai mare investiție va avea loc în luna iunie, când Broda se va muta într-un spațiu mai mare decât sediul actual de pe str. Plevnei  nr. 57.  Odată cu această mutare  toată echipa va sta împreună, chiar și sectia de print va fi în aceeași locație cu broderia. Pentru creșterea productivității vor să instaleze o mașină nouă de tăiat Zund și vor să introducă o metodă nouă de imprimare prin sublimare.

Ca investiție pe termen lung vor să extindă livrările și în Republica Moldova; astfel vor să răspundă la cererea companiilor din aceea zonă.

Preocupată constant de dezvoltare, atât a serviciilor oferite, cât și a companiei în sine, Broda a ajuns de la o încăpere mică și 17 angajați la o fabrică cu 100 de angajați care s-a extins și spre domeniul printului.

“Ne bucurăm foarte mult că și după 5-6 ani lumea este mândră că lucrează la Broda. La înființare am avut o atmosferă familială, interacțiune intensă între colegi și mă bucur mult că am reușit să menținem aproape aceeași atmosferă caldă. Până astăzi sărbătorim împreună toate zilele de naștere”, a completat Cristina.

 

Echipa Broda va aniversa cei șase ani petrecuți împreună după marea mutare în noul sediu. Vor tăia o panglică de inaugurare și vor sărbători zilele petrecute împreună până acum, pentru că la Broda fiecare zi este sărbătoare!